restaurativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (germ. restaurativ)
Etimologie: (germ. restaurativ)
1. referitor la restaurare; care restaurează sau care permite restaurarea.
2. (drept) justiție ~ă = demers penal care urmărește restabilirea coeziunii sociale prin implicarea autorului unei infracțiuni în corectarea efectelor acesteia, în raport cu victima și, după caz, cu alți membri ai comunității afectate; justiție reparatorie.